Arhive pentru categoria‘Corel’

CorelDraw X5

luni, aprilie 19th, 2010

Am testat noua versiune de CorelDraw (a 15-a), intitulată CorelDraw X5 şi vrem să semnalăm câteva dintre schimbările aduse de această versiune faţă de precedentele (în special faţă de versiunea X4) la partea de funcţionalitate. Puteţi descărca o versiune Trial a CorelDraw X5 de pe site-ul producătorului.

– Prima modificare esenţială care merită menţionată este faptul că noua versiune de CorelDraw este perfect compatibilă cu Windows7. Acolo unde X4 dă greş (exportând documentele .cdr în .pdf sau în .jpg etc. alterează culorile), X5 se descurcă magistral.

– O a altă modificare notabilă: la crearea unui nou document, se pot seta atât dimensiunea paginii, cât şi alţi parametri esenţiali: spaţiul primar de culoare (CMYK sau RGB) şi rezoluţia la care să fie redat documentul (72, 96, 100, 150, 200 sau 300 DPI)
Creare document nou

– O altă modificare care merită amintită: din meniul „Transformation” a disparut optiunea „Apply to duplicate”. În schimb acum se poate preciza numarul de duplicate (1-99.999) la care se doreşte aplicată transformarea. Schimbarea se dovedeşte extrem de utilă în situaţiile când se doreşte realizarea de mai multe duplicate (mai mult de unul) – nu trebuie apăsat de mai multe ori un buton, ci se precizează numărul de duplicate dorite şi se apasă butonul o singură dată. Dezavantajul este că atunci când dorim să transformăm un obiect după ce am realizat duplicate, trebuie să avem grijă să scriem „0” la numărul de duplicate.

Meniul Transformation

Tot în meniul Transformation: când selectăm un obiect, cămpurile H (Horizontal) şi V (Vertical) sunt acum completate automat cu valorile care reprezintă lăţimea, respectiv înălţimea obiectului, ceea ce este un lucru bun în anumite situaţii.

– O altă modificare: când selectăm un bitmap, în Status Bar apare informaţia cu privire la rezoluţia lui. În X4 dezactivaseră această facilitate (extrem de utilă în opinia noastră), iar faptul ca au reactivat-o în X5 nu poate decât să ne bucure.
Status Bar

– O altă modificare binevenită: după ce se foloseşte pipeta („Color Eyedroper Tool”) pentru a alege o culoare, ea se transformă automat în găleată, pentru a umple alte obiecte cu acea culoare.

– Pentru că nu se putea ca toate schimbarile să fie pe placul nostru, al utilizatorilor, trebuie sa semnalăm şi o schimbare care ni se pare că îngreunează munca, în loc să o uşureze. (Sperăm ca în versiunea următoare să renunţe la această schimbare.) Dacă până la această versiune de CorelDraw în paleta de culori Pantone culoarea putea fi selectată scriind pur şi simplu codul ei în câmpul „Name”, acum trebuie defilat prin lista de culori pentru a se găsi codul dorit.
Paleta de culori Pantone

– Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că noua versiune de CorelDraw permite operaţiuni în fundal (de exemplu salvarea documentelor mari sau operaţiunile de backup), ceea ce permite continuarea lucrului în timp ce sunt efectuate aceste operaţiuni.