- Prima modificare esenţială care merită menţionată este faptul că noua versiune de CorelDraw este perfect compatibilă cu Windows7. Acolo unde X4 dă greş (exportând documentele .cdr în .pdf sau în .jpg etc. alterează culorile), X5 se descurcă magistral.

- O a altă modificare notabilă: la crearea unui nou document, se pot seta atât dimensiunea paginii, cât şi alţi parametri esenţiali: spaţiul primar de culoare (CMYK sau RGB) şi rezoluţia la care să fie redat documentul (72, 96, 100, 150, 200 sau 300 DPI)

- O altă modificare care merită amintită: din meniul “Transformation” a disparut optiunea “Apply to duplicate”. În schimb acum se poate preciza numarul de duplicate (1-99.999) la care se doreşte aplicată transformarea. Schimbarea se dovedeşte extrem de utilă în situaţiile când se doreşte realizarea de mai multe duplicate (mai mult de unul) – nu trebuie apăsat de mai multe ori un buton, ci se precizează numărul de duplicate dorite şi se apasă butonul o singură dată. Dezavantajul este că atunci când dorim să transformăm un obiect după ce am realizat duplicate, trebuie să avem grijă să scriem “0″ la numărul de duplicate.

Tot în meniul Transformation: când selectăm un obiect, cămpurile H (Horizontal) şi V (Vertical) sunt acum completate automat cu valorile care reprezintă lăţimea, respectiv înălţimea obiectului, ceea ce este un lucru bun în anumite situaţii.

- O altă modificare: când selectăm un bitmap, în Status Bar apare informaţia cu privire la rezoluţia lui. În X4 dezactivaseră această facilitate (extrem de utilă în opinia noastră), iar faptul ca au reactivat-o în X5 nu poate decât să ne bucure.

- O altă modificare binevenită: după ce se foloseşte pipeta (“Color Eyedroper Tool”) pentru a alege o culoare, ea se transformă automat în găleată, pentru a umple alte obiecte cu acea culoare.

- Pentru că nu se putea ca toate schimbarile să fie pe placul nostru, al utilizatorilor, trebuie sa semnalăm şi o schimbare care ni se pare că îngreunează munca, în loc să o uşureze. (Sperăm ca în versiunea următoare să renunţe la această schimbare.) Dacă până la această versiune de CorelDraw în paleta de culori Pantone culoarea putea fi selectată scriind pur şi simplu codul ei în câmpul “Name”, acum trebuie defilat prin lista de culori pentru a se găsi codul dorit.

- Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că noua versiune de CorelDraw permite operaţiuni în fundal (de exemplu salvarea documentelor mari sau operaţiunile de backup), ceea ce permite continuarea lucrului în timp ce sunt efectuate aceste operaţiuni.

Graphic Design. Designul grafic este o activitate creativă, prin care sunt obţinute elemente grafice precum sigle, ilustraţii, concepte grafice şi layout-uri. Graphic designer-ul este cel care combină fonturi, forme, elemente grafice, culori, imagini pentru a obţine un concept grafic unic prin care să comunice un mesaj din punct de vedere vizual. Deoarece graphic designer-ul trebuie să obţină de fiecare dată un concept nou şi adecvat proiectului, sarcina sa este una creativă, care îi solicită imaginaţia. Conceptele grafice produse de designer-ul grafic (graphic designer) se pot materializa în tipărituri (broşuri, reviste, flyere, pliante, postere etc.) sau în proiecte electronice (site-uri web, prezentări multimedia, oferte electronice, newlettere electronice etc.)

Desktop Publishing. DTP-ul este o activitate mai degrabă mecanică. DTP-ul se ocupă cu realizarea efectivă a machetelor bazate pe conceptele grafice imaginate de designerii grafici şi pregătirea acestora pentru tipar. Sarcina DTP-istului este aceea de a realiza o machetă care să corespundă din punct de vedere tehnic şi să fie adecvată procesului de producţie prin care va fi finalizată lucrarea (de exemplu tipar offset sau print digital). Bunăoară DTP-istul va verifica dacă toate culorile din documentul pe care urmează să îl trimită în producţie sunt de tip CMYK, sau Pantone Matching System sau orice alt tip de culori sunt necesare pentru acel tip de lucrare. Uneori designerul grafic realizează macheta lucrării, iar DTP-istul o pregăteşte doar pentru tipar. Alteori graphic designer-ul realizează o schiţă, de exemplu folosind “Lorem ipsum dolor sit amet…” în locul unde va veni textul final. Sunt şi situaţii, întâlnite de exemplu în cazul revistelor sau al cataloagelor cu apariţie periodică, când graphic designer-ul realizează o machetă generică, iar DTP-istul realizează ulterior de fiecare dată publicaţia astfel încât să fie în acord cu macheta generică, pentru a asigura unitatea grafică a tuturor numerelor. Se mai poate întâmpla ca graphic designer-ul să conceapă doar o serie de indicaţii de ordin general pe care să le aibă în vedere DTP-istul în realizarea machetelor (aşa cum se întâmplă atunci când creează standardele dintr-un manual de identitate vizuală). Aşadar munca DTP-istului poate implica şi oarece creativitate (combinarea elementelor generice specificate de designerul grafic), dar de cele mai multe ori presupune o simplă acţiune mecanică.

Spre deosebire de graphic designer, DTP-istul trebuie să fie un bun cunoscător al programelor de calculator dedicate. Graphic designer-ul poate realiza concepte grafice fără să fie nevoit să atingă măcar o dată mouse-ul (sau tableta grafică), le poate ilustra prin metode tradiţionale (cu creionul pe hârtie). Principala unealtă a designerului grafic este imaginaţia sa. Cu totul altfel stau lucrurile în cazul DTP-istului. Pentru acesta principala unealtă o reprezintă programele de calculator în care trebuie să realizeze machetele care vor pleca în tipar.

Graphic designul numără printre sarcinile sale şi producerea de concepte grafice pentru site-uri web. Ulterior aceste concepte grafice sunt transformate în cod (HTML, CSS, JavaScript, PHP etc.) de către programatorul web. Diferenţa între graphic designer şi programator web este aceeaşi cu diferenţa dintre graphic designer şi DTP-ist. În ambele cazul designerul grafic realizează conceptul grafic pe care îl va executa într-un caz programatorul web, iar în celălalt DTP-istul. Aşa cum noţiunea de graphic designer se aplică generic atât designerului grafic însuşi, cât şi DTP-istului, în mod similar noţiunea de web designer este folosită generic pentru a desemna atât designerul grafic cât şi executantul unui proiect web.

În continuare vom vorbi despre sistemele RGB şi CMYK, arătând care sunt similarităţile şi, mai ales, diferenţele dintre ele.

Ambele sisteme au la bază 3 culori primare, din amestecul cărora, în diferite cantităţi, rezultă toate celelalte culori. RGB (Red, Green, Blue) are la bază culorile roşu, verde şi albastru. CMYK (Cyan, Magenta, Yellow, Key Black) are la bază culorile cyan, magenta şi galben. Din amestecul culorilor primare două câte două din fiecare sistem se obţin, pe rând, culorile primare din celălalt sistem:

- Red + Green = Yellow
- Red + Blue = Magenta
- Green + Blue = Cyan

- Cyan + Magenta = Blue
- Cyan + Yellow = Green
- Magenta + Yellow = Red

Aşa cum se observă din diagramele de mai sus, în modelul RGB din amestecul celor trei culori primare se obţine alb, pe când în modelul CMYK din amestecul celor trei culori culori primare se obţine negru. De aceea spunem că RGB  este un model aditiv, iar CMYK este un model sustractiv (sau substractiv). (Albul reprezintă prezenţa totală a culorii, negrul absenţa totală a culorii.) Pentru a înţelege mai bine acest aspect, să ne gândim la următorul lucru: modelul RGB este folosit în reprezentarea imaginilor de către diverse dispozitive electronice: monitoare, televizoare, proiectoare etc. Monitorul, televizorul sau ecranul telefonului nostru, atunci când sunt închise, sunt negre. Pentru a obţine culorile, trebuie adăugată lumină. Adăugând cele trei culori primare (la saturaţia/intensitatea lor maximă), obţinem alb.

RGB este un model aditiv: culorile se adaugă pentru a obţine albul (imagine preluată de pe Wikipedia)

Modelul CMYK este folosit în reprezentările tipografice. În mod tradiţional, hârtia pe care se tipăreşte este albă. De aceea în modelul CMYK, pornind de la acest alb al hârtiei, fiecare nuanţă sustrage sau blochează o anumită parte a spectrului luminii. Combinând cele trei culori primare, se obţine o blocare totală a spectrului luminii, deci negrul.

CMYK este un model sustractiv: culorile sustrag din spectrul luminos pentru a obţine negrul (imagine preluată de pe Wikipedia)

De notat că la tipar se folosesc efectiv 4 culori: pe lângă cele 3 culori primare (cyan, magenta şi galben) se adaugă şi negru, şi aceasta din mai multe motive:

- în primul rând, combinaţia de cyan, magenta şi galben este o nuanţă de negru, dar nu este un negru profund, de aceea adăugarea unei a patra cerneli tipografice permite obţinerea negrului intens;

- în al doilea rând pentru a reprezenta negrul este mai ieftin să folosim o singură cerneală în loc de trei;

- în al treilea rând, în marea majoritate a cazurilor, în tipărituri textul este negru. Pentru a putea imprima un text folosind trei cerneluri, ar trebui ca cele trei plăci tipografice să fie aliniate perfect, ceea ce este practic imposibil. Orice abatere de la această aliniere perfectă, oricât de mică, ar conduce la tipărirea unui text tremurat şi, deci, mai greu de citit;

- nu în ultimul rând, adăugând o a patra culoare se obţin mai multe nuanţe posibile (de 100 de ori mai multe, aşa cum vom vedea imediat), deci creşte paleta de culori.

Există opinia conform căreia litera „K“ din CMYK vine de la ultimul caracter din „Black“, fiind preferată deoarece litera „B“ era deja folosită pentru a desemna albastrul („Blue“). Acest lucru nu este adevărat. „K“ este iniţiala din „Key Black“, ceea ce denotă faptul că în procesul de tipărire negrul este o placă specială (denumită în jargon tipografic „key plate“), responsabilă cu obţinerea contrastului şi a detaliului.

O altă diferenţă între cele două modele de culoare este dată de numărul de nuanţe posibile ale fiecărei culori primare, deci, în final, de numărul de combinaţii posibile (culori diferite care pot fi exprimate). În RGB fiecare dintre culorile primare are 256 de nuanţe (fiind exprimată printr-un număr de la 0 la 255), mergând de la saturaţia minimă (0) la cea maximă (255). Aceasta ne dă un număr de 16.777.216 nuanţe posibile (256 x 256 x 256 = 16.777.216). În modelul CMYK nuanţele de culoare sunt exprimate în procente, având, deci, 100 de trepte: de la intensitatea minimă (0%) la cea maximă (100%). Aşadar în standardul CMY (cyan + magenta + galben, fără negru) sunt posibile mult mai puţine combinaţii decât în cel RGB: 100 x 100 x 100 = 1.000.000 de nuanţe. Totuşi, adăugând şi negrul, obţinem 100 x 100 x 100 x 100 = 100.000.000 de nuanţe, mult mai multe decât în cazul modelului RGB.